Mituri legate de ingrijirea copilului pe care nu ar trebui sa le crezi
Nu conteaza ca esti la primul copil sau poate la al doilea, al treilea. Indiferent cat de mult te pregatesti si cat de mult citesti tot vei fi luata prin surprindere de tot ce urmeaza dupa nastere. Si pentru ca parintii nu pot controla si nu inteleg prea bine ce se intampla mai ales in primele saptamani de viata ale bebelusului au aparut si foarte mituri legate de ingrijirea copiilor mici si de cea mai frumoasa perioada din viata de parinte.
Miturile legate de ingrijirea copilului si de primele saptamani, lunite de viata au de multe ori un miez de adevar. Doar ca intepretarea e gresita si nu exista deloc date stiintifice, studii, informatii care sa le sustina. E foarte simplu sa iti dai seama de unde vine un mit daca te gandesti la lucrurile pe care nu le-ai priceput prea bine nici tu si pe care, probabil, ai incercat sa le explici altor mamici cu titlul de sfaturi venite din experienta ta. Desi avem tot mai multa informatie la dispozitie si medici competenti care sa ne raspunda clar la intrebari miturile tot apar si se transmit de la o generatie la alta. Iata care ar fi cele mai populare si mai vehiculate mituri despre ingrijirea copilului si primele saptamani din viata lui.
Nou-nascutii nu au nevoie sa fie tinuti in brate mereu. Este un mit fals pornit, probabil, de la neintelegerea importantei contactului direct cu parintii mai ales in primele luni de viata. Este foarte important sa interactionezi cat mai mult cu bebelusul tau, sa il tii in brate cat de mult vrei sau vrea si sa consolidezi relatia unica bebelus-mama in special. S-a dovedit deja in zeci de studii ca tinutul in brate poate ajuta enorm la calmarea bebelusului si la dezvoltarea sa, oferind o siguranta de care micutul are nevoie mereu.
Febra apare din cauza iesirii dintisorilor. Alt mit fals. Multi parinti care nu au experienta si sunt la primul copil cred ca febra e cauzata de iesirea dintilor. Dintii ies, intr-adevar, intre sase si 24 de luni, insa in aceeasi perioada pot sa apara numeroase infectii. Si infectia determina o reactie a sistemului imunitar, destul de puternica la copiii mici, de unde si febra mai mare. Asa ca data viitoare cand mai apare febra la copil ia lucrurile in serios si mergi la medic cu el, nu sunt de vina doar dintii-la aparitia dintilor febra nu este atat de mare si ai putea sa o gestionezi si acasa, daca e infectie febra e mare si doar un tratament adecvat poate ajuta copilul.
Copiii mici dorm mai bine daca stau pe burtica. E un mit fals si foarte periculos daca ajungi sa crezi in el. Nu ai voie sa lasi bebelusii sa doarma pe burtica. Pediatrii sunt impotriva acestei pozitii in timpul somnului. De preferat ca micutii sa doarma pe o parte si sa fie mereu sustinuti ca sa nu ajunga pe burtica in timpul somnului-da, mai au tendinta sa se „roteasca” in patut, asa cum o facem si noi, adultii, de foarte multe ori, fara sa fim constienti de toate miscarile. Cea mai buna pozitie pentru somnic e pe spate.
Trebuie implementata o rutina imediat ce ajungi acasa cu bebelusul. Fals. E printre cele mai ciudate mituri daca stai sa te gandesti putin. Creezi de la inceput asteptari prea mari legate de dezvoltarea bebelusului. Copilul va trece prin foarte mari schimbari in primele zile si saptamani de viata. Da, poti sa incerci sa stabilesti un program, o rutina, insa pana nu intelegi toate obiceiurile si nevoile copilului nu prea ai ce sa faci. Mai bine observa si fa un program lejer in functie de ce vreea copilul si cum se comporta si nu avea asteptari prea mari pentru ca totul va fi haotic mai ales in primele saptamani de viata ale micutului.
Cerealele ajuta copilul sa aiba un somn mai bun pe timp de noapte. Poate te gandesti ca un copil functioneaza ca un adult. Daca nu prea dormi bine noaptea incerci sa mananci ceva seara ca sa ai stomacul plin cat de cat si sa fii relaxat, sa nu te trezesti ca ti-e foame la ore tarzii din noapte. E gresit sa aplici fix acelasi lucru la copii. Copilul se va invata sa doarma si noaptea mai ales intre patru si sase saptamani de dezvoltare extrauterina. E fix perioada in care introduci mancarea solida in alimentatie. Caloriile in plus si stomacul care va mai functiona o perioada nu vor ajuta cu nimic copilul. Ba va avea probleme cu pachetelul facut noaptea si va plange cand te astepti mai putin pentru ca are nevoie de schimbarea scutecului.
Apa, ceai, lapte diluat in cantitati mai mari pentru potolirea setei la copiii mici, ca sa nu le mai fie sete. Da, la adulti, ca sa nu iti mai fie sete, foame poti sa bei apa mai multa. Dar daca ai copil mic nu face greseala sa ii dai lichide prea multe. Daca ai un bebe mai mic de patru luni s-ar putea sa te trezesti cu dezechilibre la nivelul sodiului din corpul lor, se ajunge si la crize periculoase. Deci renunta la lapte diluat, ceai sau apa in primele saptamani de viata.
Copiii mici ajung sa puna in gurita aproape orice pentru ca le ies dintii. Fals. Copiii cu varste intre patru si sase luni incep sa puna in gurita tot ce prind, isi comunica orice fel de nevoie prin plans. Nu prea are nimic de-a face cu dintisorii. Primul dinte erupe pe la sase luni, insa perioada la care ne referim este intre patru luni si 12 luni. Dintii din fata, atunci cand erup, ar putea pune probleme la alaptat sau la alimentarea cu biberoane, dar cam atat. Faptul ca micutii baga orice in gurita este de fapt un raspuns natural, normal, al organismului pentru a „consolida” sistemul imunitar si a antrena mai usor raspunsul imunitar.
La diversificare se introduce doar un singur ingredient, aliment dupa care se asteapta trei zule si se introduce un altul. Intre patru si sase luni treci la urmatoarea faza a alimentatiei, introducerea ingredientelor solide. La inceput ai piure simplu de fructe de obicei, de legume, cereale simple, le poti introduce si simultan fara probleme cand treci usor spre diversificare. Nu ai de ce sa astepti trei zile intre ele, sistemul digestiv al copilului tau se va obisnui rapid cu ele si totul va merge perfect cu mancarica si alimentatia.
Copilul e constipat daca au trecut cateva zile si nu a existat „pachetelul” in scutece. La adulti stim prea bine ca daca nu avem scaun trei sau patru zile deja ne panicam si credem ca suntem constipati, incepem sa luam tot felul de medicamente si sa ne administram supozitoare la greu ca sa mergem la toaleta. Insa la copiii mici scaunele nu functioneaza ca la adulti. In primele saptamani de viata sistemul lor digestiv nu e obisnuit sa „produca” pachetelul atat de des. Si pe masura ce se dezvolta copiii pot sa aiba scaune mai rare, dar le au. Atat timp cat ele au consistenta normala si sunt usor de eliminat e in regula. Fiecare copil mic are propriul „orar” de eliminare a scaunelor. Unii vor face trei sau patru „pachetele” pe zi, altii vor face un „pachetel” suficient de mare si de consistent la cateva zile, doua sau trei de obicei. Deci bebe nu e constipat daca are scaun moale si nu pare sa aiba niciun disconfort cand acesta apare in scutecel.
Daca alaptezi trebuie sa te feresti de orice fel de condimente si ingrediente care ar putea altera gustul tipic al laptelui matern. Stii deja ca in perioada de alaptare eviti multe alimente care ar putea provoca alergii, nuci, soia, produse lactate, peste, fructe de mare etc. Insa in afara de ele poti manca ce vrei tu cat alaptezi pentru ca asa ajuti si bebelusul sa isi formeze anumite gusturi, sa reactioneze la gusturi diferite prin laptele matern ingerat. E interzis sa bei alcool, cafea, orice fel de bauturi cu cofeina, dar si mancarurile prea picante, prea condimentate. Nu trece la extreme si manca doar mancare fada, fara gust si condimente pentru ca nu vei face decat sa iti cresti dorinta de a manca iarasi mancare normala si sa suferi de pofte peste pofte pana cand termini cu alaptatul.
Copiii mici, bebelusii nu pot vedea o perioada. E fals. E un mit pe care il cred foarte multe mamici care nu prea inteleg anatomia umana dupa nastere. Un bebelus vede din prima secunda de dupa nastere. Da, poate ca are vederea incetosata un pic, nu prea clara, dar vede cu siguranta si ochii se vor adapta imediat la lumina si stimulii din afara uterului. Pe masura ce se dezvolta si trec saptamanile de la nastere vederea va deveni din ce in ce mai buna pana cand micutul isi va vedea parintii si rudele foarte bine si se va baza pe vederea perfecta.